Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

ECAVAS

TITLU PROIECT: ECAVAS

Coordonator: ROSA — Agenţia Spaţială Română

Parteneri:

  • Adara Media SRL 
  • Universitatea din Bucureşti — Facultatea de Geologie şi Geofizica 
  • Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor — INHGA

Durata: 18/09/2007 8/12/2009 (27 luni)

Director de proiect: dr. ing. GOGU Radu Constantin

Descriere:

Proiectul va facilita aplicarea recomandărilor UE în privinţa apei (Directiva Cadru a Apei 2000 - DCA), cum ar fi introducerea de noi standarde, evidenţierea zonelor problematice din punct de vedere cantitativ şi calitativ, stabilirea măsurilor şi programelor specifice pentru realizarea obiectivelor Directivei Cadru.

Hărţile obţinute vor putea fi utilizate în activităţile legate de managementul durabil al resurselor de ape subterane, în planificare şi proiectare, pentru toate organismele responsabile în activitatea managerială şi de luare a deciziilor din orice administraţie. Scopul lor primar este să servească ca linie directoare pentru amenajarea teritoriului şi dezvoltarea politicilor şi strategiilor de protecţie şi administrare a resurselor de apă.

Obiectivele proiectului:

  • Scopul proiectului este dezvoltarea unei metodologii de evaluare şi cartografiere a vulnerabilităţii acviferelor în complementaritate cu delimitarea riguroasă a zonelor de protecţie a surselor de apă subterană, precum şi realizarea unor hărţi de vulnerabilitate prototip pentru diferite tipuri de sisteme acvifere.
  • Obiectivele proiectului ECAVAS corespund scopului principal al Programului 4 “Parteneriate în domeniile prioritare”, fiind concentrate pe colaborarea între diferite instituţii de cercetare din România şi unităţile economice în scopul îmbunatăţirii compatibilităţii cu nivelul din ţările europene.
  • Obiectivele specifice şi activităţile proiectului se înscriu în linia generală prezentată şi se vor realiza etapizat, după cum urmează: - idenitificarea tendinţelor existente la nivel internaţional privind aplicarea conceptelor şi metodelor de evaluare şi cartografiere a vulnerailitatii apelor subterane; analiza legislaţiei comunitare în domeniul cercetat şi modul de transpunere a acesteia în spaţiul românesc
  • fundamentarea conceptuală a dezvoltării unui sistem de evaluare şi cartografiere a vulnerabilităţii apelor subterane: analiză comparativă şi critică a metodelor utilizate în ţările europene, formularea conceptuală a unei metodologii pentru România, cu includerea utilizării tehnicilor managementului de date spaţiale
  • stabilirea structurii unui model metodologic şi funcţional de evaluare şi cartografiere a vulnerabilităţii apelor subterane - stabilirea structurii bazei de date relaţionale specifice, a procedurilor utilizate pentru evaluarea vulnerabilităţii şi pentru reprezentarea rezultatelor obţinute (hărţi de vulnerabilitate intrinsecă şi/sau specifică): identificarea tipurilor de acvifere prezente în România, identificare tipurilor de date existente (hărţi geologice, hidrochimice, de utilizare a terenului, surse de poluare punctuale sau difuze etc.), identificarea procedurilor şi funcţiilor GIS care pot fi aplicate pentru integrarea straturilor multiple de informaţie, identificarea celor mai potrivite modalităţi de reprezentare spaţială a claselor de vulnerabilitate determinate.
  • integrarea elementelor de modelare matematică a curgerii şi transportului de poluanţi în metodologie (completarea bazei de date cu date din bazele de date existente sau obţinute în urma lucrărilor de teren, realizarea modelelor conceptuale hidrodinamice şi de transport pentru diferite tipuri de acvifere)
  • elaborarea unor hărţi de vulnerabilitate pe diferite tipuri de acvifere prin aplicarea metodologiei dezvoltate; testarea şi validarea acesteia pe zone pilot.
  • diseminarea şi promovarea metodologiei propuse la nivelul organismelor interesate şi al publicului

Activităţi:

  • A fost finalizata şi predată etapa I a proiectului, în cadrul căreia au fost identificate şi prezentate tendinţele existente la nivel internaţional privind aplicarea conceptelor şi metodelor de evaluare şi cartografiere a vulnerabilităţii apelor subterane, precum şi elementele de legislaţie comunitară în domeniul cercetat şi modul de transpunerea a acesteia în România.
  • La sfârşitul lunii mai 2008 va fi predată documentaţia aferenta etapei 2 din cadrul proiectului, care va cuprinde o trecere în revistă a studiilor şi cercetărilor realizate în domeniul evaluării vulnerabilităţii acviferelor în România (până în prezent) şi o propunere de metodologie unitară de evaluare şi cartografiere a vulnerabilităţii acviferelor, care să fie aplicată în continuare de către toţi factorii interesaţi. Aceasta metodologie va fi testată în cadrul etapelor următoare ale proiectului, fiind îmbunătăţită pe parcurs în funcţie de rezultatele concrete obţinute, de probleme întimpinate etc.

Publicații:

Pagina proiectului: ECAVAS