Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

ACCCIN

TITLU PROIECT: ACCCIN — Accelerator de Inovaţie — Organizarea unui sistem de management al cunoştinţelor şi competentelor în proiectele de cercetare-dezvoltare într-o întreprindere sau instituţie

Coordonator: ROSA — Agenţia Spaţială Română

Parteneri:

  • INTEGRATOR — S.C. INTEGRATOR S.A.

Durata: 36 luni (octombrie 2007 - octombrie 2010)

Director de proiect: Gabriel Viorel MANCIU

Descriere:

Proiectul îşi propune crearea în cadrul unei întreprinderi sau instituţii a unui sistem dinamic în care fiecare produs imaterial (cercetare, expertiză, informaţie, cunoştinţă, competenţă, etc) să poată fi valorizat la maxim, prin legarea lor de un context practic de folosinţă (pentru ce finalitate e folosit cel mai bine, în cadrul cărui proces e cel mai potrivit, care sunt comunităţile care sunt producătoarele acestui imaterial şi care sunt comunităţile care-l folosesc cel mai mult etc). 

Scopul realizării unui astfel de sistem de management al cunoştinţelor este valorizarea competenţelor şi a cunoştinţelor din cercetare, crearea unui mediu interactiv în care rezultatul cercetării să-şi găsească fructificarea, contribuind astfel la creşterea competitivităţii activităţii de cercetare.

Gestiunea informaţiilor şi cunoştinţelor va avea efecte pozitive în ceea ce priveşte ameliorarea productivităţii angajaţilor. Posibilitatea de a beneficia, prin intermediul unui sistem informatic, de informaţii sistematizate, clasificate pe domenii şi evaluate calitativ va conduce, fără îndoială, la o creştere a productivităţii angajaţilor, fie şi numai datorită reducerii timpului de căutare a informaţiilor relevante. Implementarea unui sistem de management al cunoştinţelor va conduce la valorificarea superioară a factorului uman şi la creşterea prestigiului în raport cu partenerii externi cu care va intra în colaborare în perspectiva integrării activităţii de cercetare în parteneriate şi programe europene. 

Obiectivele proiectului:

Sistemul de management al cunoştinţelor şi competentelor din cercetare are următoarele obiective:

  • construirea unei structuri de informaţii şi cunoştinţe în format electronic, clasate pe diferite arii / domenii de interes astfel încât să se optimizeze timpul şi costurile de accesare a informaţiilor pertinente şi relevante, necesare diverselor activităţi din cadrul organizatei;
  • stabilirea domeniilor de interes în funcţie de care se va realiza clasificarea şi căutarea documentaţiei aflate în biblioteca virtuală;
  • identificarea, analiza şi consolidarea diverselor surse de informaţie şi documentaţie şi a modalităţilor optime de alimentare a acestei biblioteci virtuale, pentru fiecare domeniu în parte;
  • stabilirea responsabililor pe domenii şi a rolului lor în procesul de construire şi gestionare al acestei biblioteci virtuale;
  • crearea unui mecanism de motivare care să contribuie la stimularea implicării personalului şi a colaboratorilor şi partenerilor de a paricipa cu conţinut la alimentarea acestei biblioteci virtuale;
  • stabilirea modalităţilor de integrare şi colaborare cu alte biblioteci virtuale aparţinând unor instituţii de cercetare - dezvoltare partenere sau viitoare partenere.

Activităţi:

  • Etapa I (decembrie 2007): Stabilire definiţii, reguli şi proceduri funcţionale ale sistemului de management al cunoştinţelor
  • Etapa II (iunie 2008): Definirea structurilor organizatorice componente ale sistemului de management al cunoştinţelor
  • Etapa III (ianuarie 2009): Proiectarea  sistemului de management al cunoştinţelor
  • Etapa IV (octombrie 2009): Elaborare model experimental - configurare prototip
  • Etapa V (februarie 2010): Elaborare model experimental - încărcare date şi demonstrare operabilitate
  • Etapa VI (septembrie 2010): Extinderea prototipului - diseminare rezultate

Publicații:

Pagina proiectului: ACCIN