Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Praf de stele fabricat în laboratoarele Universității „Alexandru Ioan Cuza” printr-o metodă unică la nivel mondial

18 Ianuarie 2019

La Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se produc, în fiecare săptămână, câteva miligrame de praf interstelar artificial. Rezultatul a fost obținut în proiectul „Sinteza analogilor de praf interstelar (2017-2018)”, finanțat de către Agenția Spațială Română (ROSA), prin Programul de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru Tehnologie Spaţială şi Cercetare Avansată — STAR. 

Echipa de cercetare a creat în laborator un praf din carbon care, analizat, pare aproape identic cu materia organică aflată la zeci de mii de ani lumină, în spațiul îndepărtat. Reușita îmbină două premiere la nivel mondial — metoda de producere a prafului, precum și faptul că firele de praf sunt pufoase și dezordonate, așa cum e de așteptat să fie în spațiu.

Coordonatorul studiului, lect. dr. Ionuț Topală, spune că praful creat în laborator, analog celui din spațiu, va permite comunității științifice să înțeleagă cum evoluează materia din spațiu și ce se întâmplă cu ea când este radiată sau se află în calea vreunei comete. Astfel de studii pot avea loc doar în laborator, cu ajutorul produșilor artificiali.

Deși în lume au mai fost obținute produse din carbon asemănătoare prafului stelar, cele câteva laboratoare din lume care au reușit performanța au folosit fie temperaturi foarte înalte, fie presiuni foarte scăzute. În plus, substanța creată de aceștia, observată la microscop, arată ordonat, asemenea unui film subțire.

Pentru producerea și investigațiile prafului realizat la Iași, toate instalațiile au fost gândite și construite la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pornind de la elemente comerciale, produse în România.

Pe viitor, produsul din laboratoarele Universității „Alexandru Ioan Cuza” ar putea fi de folos în planificarea misiunilor spațiale. Majoritatea expedițiilor în Sistemul Solar din ultimii ani au avut ca obiectiv și studiul prafului — interplanetar sau de pe comete.

Rezultatul echipei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost publicat în numărul din decembrie al uneia dintre cele mai prestigioase reviste de astrofizică de la nivel mondial — „Monthly Notices of the Royal Astronomical Society”, editată de către Oxford University Press.

Echipa de cercetare a fost alcătuită din Ionuț Topală, Silvia-Alina Chiper, Valentin Pohoaţă (cadre didactice la Facultatea de Fizică), Ilarion Mihăilă (cercetător CERNESIM), Delia Ciubotaru, Bianca Cristiana Hodoroabă (masteranzi), Ioana Cristina Gerber (doctorand) și Toma Mihai (tehnician).

Mai multe detalii regăsiți la pagina web: http://www.uaic.ro/prafdestele/ și în articolul publicat de Oxford University Press:

Hodoroaba, B., Gerber, I. C., Ciubotaru, D., Mihaila, I., Dobromir, M., Pohoata, V., & Topala, I. - Carbon fluffy aggregates produced by helium – hydrocarbon high pressure plasmas as analogs to interstellar dust, Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, Volumul 481, Numarul 2, Paginile 2841–2850, 1 Decembrie 2018

Un film pe această temă, produs de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, poate fi accesat aici: https://youtu.be/dZAvVFqvkpk

Sursă material și credit imagini: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

2019 01 A praf interstelar 2019 01 B praf interestelar zoom

2019 01 C echipa de cercetare 2019 01  D laborator