Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) din anul 2004 şi, totodată, director executiv al instituţiei începând cu 1995, Marius-Ioan Piso, doctor în fizică, coordonează activitatea Agenţiei pe trei direcţii strategice: trasarea şi coordonarea implementării strategiei spaţiale a României, reprezentarea Guvernului României la nivel naţional şi internaţional şi continua dezvoltare de parteneriate, colaborări şi relaţii bi- şi multi-laterale, precum şi implicarea Agenţiei în programe naţionale şi internaţionale de cercetare şi dezvoltare în domeniul spaţial.

De numele său se leagă înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) în 1991 şi obţinerea statutului acesteia de organizaţie independentǎ 4 ani mai târziu, fondarea Institutului de Ştiinţe Spaţiale, dar şi startul cooperării dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Preocuparea constantă pentru dezvoltarea institutelor de cercetare și industriei spaţiale în România, precum şi rezultatele obţinute de-a lungul timpului de comunitatea ştiinţifică şi tehnologică, adesea sub coordonarea sau îndrumarea sa, s-au concretizat cu aderarea ţării la Agenţia Spaţială Europeană în 2011, România fiind cea de-a doua țară din spațiul ex-sovietic care a devenit Stat Membru ESA.

Născut pe 7 ianuarie 1954, Marius-Ioan Piso a urmat şcoala primară şi liceul în Bucureşti, absolvind Facultatea de Fizică în Cluj, la Universitatea Babes-Bolyai (1982). Cariera sa de om de ştiinţă a început în acelaşi an, la Institutul de Cercetări Electrotehnice din Bucureşti, unde s-a preocupat de dezvoltarea de senzori inerţiali, urmând ca în 1988 să devină şef de laborator. În 1990 s-a alăturat Centrului de Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale din Bucureşti, unde a înfiinţat mai târziu Institutul de Ştiinţe Spaţiale.În 1994 a obținut Doctoratul de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

De-a lungul activităţii sale ştiinţifice, Marius-Ioan Piso a condus cu succes peste 40 de proiecte naţionale şi internaţionale de cercetare științifică dar şi de management, fiind autorul a 20 de brevete în senzori inerţiali şi de gravitaţie, comunicaţii optice şi tehnologie nano-magneticǎ şi autor/co-autor a peste 110 de lucrări publicate sau prezentate la conferinţe ştiinţifice.

Marius-Ioan Piso a contribuit de asemenea la dezvoltarea politicilor spațiale din România. Între anii 1994-1998 a fost secretar al consiliului științific pe probleme de aeronautică și spațiu din cadrul Ministerului Cercetării și Tehnologiei, urmând ca în 1999 să devină vicepreședinte al aceluiași consiliu, precum și consilier al Ministrului. În cadrul Agenției Spațiale Române (ROSA) a fost directorul programului național de cercetare și dezvoltare tehnologică aerospațială și al programului național de cercetare și dezvoltare tehnologică pentru securitate.

Performanţele obţinute de-a lungul carierei au fost recunoscute de Preşedintele României, care i-a acordat în 2003 titlul de Cavaler al Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” pentru contribuţiile semnificative din domeniul ştiinţific de înaltă tehnologie şi cercetare aerospaţială, precum şi pentru rolul avut în promovarea internaţională a intereselor României în acest domeniu, urmând ca în 2008 să fie redecorat în grad de ofiţer.

În prezent, pe lângă conducerea Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso este, printre altele, membru al Consiliului Consultativ al Academiei Internaţionale de Astronautică IAA (din 2006), reprezentant naţional în Comitetul Ştiinţific NATO (din 2004) şi membru al bordului Grupului Consultativ pe Tehnologii Spațiale din cadrul Organizației pentru Cercetare și Tehnologie din NATO (din 2005), reprezentant al României la Agenţia Spaţială Europeană (din 1998). La nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost şef de delegaţie în cadrul Biroului ONU pentru Afaceri Spaţiale în perioada 1994-2008. De asemenea, în anul 2003 a participat la procesul de elaborare a primului Regulament Spaţial European.

LISTĂ DE PUBLICAŢII, BREVETE, LUCRĂRI, SPECIALIZĂRI